seitz adina satoriCupa Satori ediţia a III-a 2012 – etapă naţională de karate SKDUN intercluburi a fost un adevărat succes. Organizatorii au reuşit şi de această dată să adune 25 de cluburi din toată ţara, iar pe tatami au luptat peste 400 de concurenţi împărţiţi în 100 de categorii de kata şi kumite. „Vreau să mulţumesc din suflet sportivilor mei de la CSM Focşani 2007 şi CS Satori Focşani, părinţilor sportivilor, antrenorilor şi arbitrilor din cadrul SKDUN, dar şi reprezentanţilor instituţiilor locale, Consiliului Judeţean prin d-nul presedinte Marian Oprişan, Consiliului Local Focşani, Primăriei Focşani prin d-nul Primar Decebal Bacinschi (care a deschis practic această întrecere – a fost o adevărată onoare pentru noi prezenţa dumnealui în mijlocul nostru), preşedintelui secţiei de arte marţiale a CSM Focşani 2007, George Mardare, d-nului Gabriel Nedelcu – Centrul de Voluntariat Vrancea, d-nului director al Direcţiei de Sport şi Tineret Vrancea – Daniel Gongu şi directorului de la CSM Focşani 2007 – Marian Rădulescu, lui Marius Pahoni (bunului meu prieten care contribuie alături de mine la formarea de caractere), dar şi celor care ne-au ajutat în organizarea acestui eveniment“, ne-a declarat sensei Daniel Fusaru, de la CSM Focşani 2007.

doroftei satoriiClubul Brasovean JKA Romania condus de sensei Dragos Chiru 3 dan a deplasat la acest eveniment 11 sportivi care au reusit sa urce de 11 ori pe podium ( 3 medalii aur , 5 argint si 3 bronz )

Seitz Adina demonstreaza inca o data forma buna pe care o traverseaza in plan national si international castigand aurul atat la proba de kata individual cat si la proba de kumite cadete +50 kg .

Maftei Gabriel a reusit sa se impuna la kata minicadeti centuri albastre 4 kyu castigand medalia de aur .

Rezultate tehnice :

MEDALIATI CU AUR :

  • 1.SEITZ ADINA – KATA CADETE
  • 2.SEITZ ADINA – KUMITE CADETE
  • 3.MAFTEI GABRIEL – KATA MINICADETI

MEDALIATI CU ARGINT                 

  • 1.DRAGOI ION – KATA COPII 6 KYU
  • 2.DRAGOI ION - KUMITE +22 KG
  • 3.VLAICU MIRUNA – KUMITE JUNIOARE +55KG
  • 4.DOROFTEI ROBERT – KATA MINICADETI 5 KYU
  • 5.DOROFTEI ROBERT – KUMITE MINICADETI +42 KG

MEDALIATI CU BRONZ

  • 1.BUSTEAGA DIANA – KATA CADETE
  • 2.SANDU CEZAR – KUMITE MINICADETI
  • 3.ORBAN TIMEEA – KUMITE 2002