Web Analytics

Avem 580670 vizitatori și 321 membri online

Atenţie ... interesaţi-vă de toate aspectele.
🔍 Adresaţi antrenorului, multe întrebări si cereţi detalii referitoare la programa de examen.
Asiguraţi-vă că aveţi programa de examen cu cel puţin o lună înainte de a intra în “febra” pregătirii.
Asiguraţi-vă că aţi înţeles care este modalitatea de prezentare a tehnicilor din programă, etc.
Este dreptul vostru să fiţi lămuriţi. Întrebaţi.

❗️ Nu pot participa la examinare cei care din motive diverse au absentat; fiecare karateka are nevoie de un număr de antrenamente care atestă posibilitatea lui de a promova la un nivel superior.
Dacă aţi "picat", interesaţi-vă DE CE? Din fiecare experienţă învăţăm, iar pentru a corecta şi a trece mai departe e necesar să avem toate informaţiile.

🔑 Dacă nu ai promovat examenul de centură, nu e "capat de lume". Chiar dacă îţi este foarte greu, nu renunţa. Cei puternici devin aşa datorită, tocmai experienţelor pe care le-au avut. În unele au reuşit, iar în multe au pierdut, dar au mers mai departe. Nu uitaţi, perseverenţa, continuitatea, voinţa nasc campioni.

💪 Cu siguranţă mai există ceva detalii tehnice pe care trebuie să le mai exersaţi, sau poate o sănătate precară a amânat practicarea pentru o perioadă de timp trecerea la alt nivel.
La kata, este bine să cunoaşteţi câteva detalii pentru prezentarea la un examen de grad sau la un concurs:

  • Orice kata are poziţii specifice, executaţi-le.
  • În orice kata întâlniţi strigătul “kiai”, realizaţi-l.
  • Orice kata trebuie executat într-un anumit ritm; are “melodia” sa, nu alergaţi în kata, nu sunteţi la atletism.
  • Respectaţi graficul (embusen) la kata. Locul de final trebuie să fie acelaşi cu cel de unde aţi început.
  • Când nivelul vostru de pregătire este bun, la un kata, vedem viteza şi forţa exprimată prin termenul kime.
  • Ţinuta, o atitudine bună, concentrare şi spirit vigilent (zanshin) vă va situa printre cei mai buni.

⚡️ În timpul execuţiei tehnicilor din kihon, kata sau kumite, este important să ţineţi seama de mai multe amănunte şi să vă asiguraţi că nu sunt omise:

  • Ţinută (kihon, kata)
  • Atitudine corectă (kihon, kata, kumite)
  • Concentrare (kihon, kata, kumite)
  • Ritm (kihon, kata, kumite)
  • Distanţă corectă (kumite)
  • Control (kumite)
  • Zanshin, spirit vigilent (kumite)

🔥 Faceţi totul CÂT MAI BINE! Nu fiţi reţinuţi în timpul examenului.
Executaţi totul cât mai bine şi cât mai convingător.
Dacă aţi greşit, nu vă opriţi; punctând greşeala, continuaţi cu atenţie pentru a nu repeta greşeala.
Pot fi situaţii la un candidat care începe un kata şi să termine cu un alt kata. Tocmai pentru că a fost convingător, a primit gradul, şi numai datorită stăpânirii de sine.

⚠️ Atenţie! NU sunteţi încurajaţi să faceţi greşeli de acest gen.
Informaţi-vă când e momentul în care să vă testaţi, aflând din timp intervalele de timp dintre grade, şi încercaţi să respectaţi aceste intervale.
Nu adresaţi întrebări de genul “sensei, pot să dau şi eu examen?” sau “sunt pregătit?”.
Încercaţi să învăţaţi toate tehnicile cerute pentru grad şi intraţi în examen.
Fă-ţi curaj şi intră în examen, iar dacă nu ai curaj, participând, o să-l dobândeşti.

🌟 Dacă instructorul nu este împotriva testului, ... succes!
Dacă aţi îndeplinit cerinţele de timp (numărul de luni cerut între 2 grade) şi aţi învăţat tehnicile, intraţi în examen.
Nu vă opriţi numai pentru că nu sunteţi perfecţi.
Nu este nici o mare onoare să fiţi o centură galbenă foarte bună.
Ideea este să învăţaţi tehnicile şi să creşteţi în grad.

🎖️ Odată ajunşi la centura neagră (shodan), puteţi lucra la "perfecţiune".
Dacă v-aţi antrenat des şi cu mare atenţie, este imposibil să nu obţineţi gradul superior.
Nu uitaţi, dacă sunteţi respinşi, nu este “capat de lume”.
Puteţi întotdeauna să intraţi la examen la următoarea dată stabilită.
Faptul că încercaţi să intraţi în examen imediat ce vi se permite, şi după ce aţi învăţat tehnicile, nu înseamnă că umblaţi după grade.
Dacă aveţi întrebări, apelaţi la sensei.

💡 INFRÂNGEREA TREBUIE TRĂITĂ CU DEMNITATE, ŞI ÎN DOJO ŞI ÎN VIAŢA DE ZI CU ZI.
Nu faceţi o tragedie din asta, nu faceţi "scene" şi NU RENUNŢAŢI.
Dacă siguranţa de sine este compromisă de eşec, nu faceţi altceva decât să-l justificaţi.
Pregătiţi-vă în avans.
"Porcul nu se îngraşă în ajun" este un proverb aplicabil şi în karate.
Dacă nu v-aţi antrenat de 6 luni, mai aşteptaţi.
Dacă aţi învăţat kata ieri seară, mai aşteptaţi.
Să mergeţi total nepregătiţi nu mai înseamnă curaj, ci inconştienţă.

😌 Acum relaxaţi-vă.
Mulţi karateka trec examenul de grad din prima.
Dacă nu aţi lipsit de la antrenamente şi v-aţi antrenat des, v-aţi asimilat tehnicile şi aţi lucrat aspectele pe care a pus baza instructorul, nu aveţi de ce să vă faceţi probleme.
Un anumit grad de nervozitate este normal şi benefic, dar nu vă lăsaţi copleşiţi de nesiguranţă şi de stres.